• Despre noi
  • Publicitate
  • Cod de conduită
  • Contact
vineri, 12 iunie, 2026
No Result
View All Result
Your browser does not support the audio tag.
Radio TOP Suceava 104FM
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
No Result
View All Result
Radio TOP Suceava 104FM
No Result
View All Result
Prima pagină Tableta zilei

Preşedintele, ambasadorul şi posibilul prim ministru

30 martie, 2011
în Tableta zilei
0 0
Preşedintele, ambasadorul şi posibilul prim ministru
0
TRIMITERI
Trimite pe FacebookTrimite pe Whatsapp

Conform Wikileaks, Traian Băsescu a vrut să-l numească pe actualul preşedinte PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, în funcţia de prim ministru. Se întîmpla în iunie 2007. Conform unei telegrame trimisă de ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, trimisă la Washington, acesta s-a întîlnit cu Traian Băsescu pe 5 iunie 2007, după ce bravul popor român l-a apărat pe bravul său preşedinte de furia Parlamentului. Adică, după referendumul prin care parlamentarii au încercat să-l demită din funcţia de şef al statului pe cel mai iubit fiu al poporului, la vremea respectivă. Conform domnului Taubman, domnul Băsescu i-ar fi spus că nu mai poate lucra cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. Şi că printre propunerile sale pentru funcţia de premier se află şi Gheorghe Flutur. Deci, asta se întîmpla pe 5 iunie 2007. Nu-s de la Wikileaks, dar am intrat şi eu în posesia unui document care se referea la o posibilă numire a lui Gheorghe Flutur în funcţia de prim ministru. Documentul este din 1 iunie 2005: „Ministrul sucevean al Agriculturii, liberalul Gheorghe Flutur, a plecat în Japonia. Însă n-a plecat singur, ci împreună cu următorii domni: Traian Băsescu, preşedintele României şi fost preşedinte al Partidului Democrat, Theodor Stolojan, consilier prezidenţial şi fost preşedinte PNL, şi Vasile Blaga, ministru de Interne, fost şi actual camarad de nădejde al lui Traian Băsescu. Domnii Flutur şi Blaga sînt cei mai vizibili şi mai duri membri ai actualului Guvern. Domnul Blaga a dat de toţi pereţii cu poliţiştii bănuiţi de corupţie şi dovediţi ca fiind fideli PSD-ului, pînă cînd aceştia şi-au luat cîmpii ori s-au aşezat cuminciori pe o băncuţă mai retrasă. Domnul Flutur dă în pesedişti ca-n hoţii de cai, de terenuri agricole şi de terenuri de vînătoare şi se pregăteşte să dea la popor un important pachet cu legi ale proprietăţii. Domnul Băsescu are un respect deosebit pentru Theodor Stolojan, însă se pare că are impresia şi că acesta nu prea mai poate. În ţara asta în care-i ca la balamuc este greu să ţii hăţurile dacă nu eşti perfect sănătos. Cel puţin la trup, ceea ce nu-i cazul lui Theodor Stolojan. Domnul Stolojan îl simpatizează foarte tare pe domnul Flutur. Şi domnul Băsescu trebuie că-l simpatizează pe domnul Flutur, din moment ce acesta trage ca apucatul, chiar dacă n-are simţul umorului ca Il Presidente şi umblă mereu încruntat de parcă ar mînca numai tocăniţă de jar cu salată de lămîi. În anul 1997, Gheorghe Flutur a ajuns în funcţia de director al Direcţiei Silvice Suceava cu sprijinul politic al Partidului Democrat. În 2000, domnul Flutur s-a înscris într-o organizaţie apolitică, intitulată Iniţiativa Social-Liberală şi condusă de Theodor Stolojan. Cu Iniţiativa au ajuns domnii Flutur şi Stolojan în PNL, iar primul dintre ei şi în Senat. Liberalii vechi l-ar fi mîncat de viu pe Gheorghe Flutur, dar nu puteau din cauza domnului Stolojan. După ce Theodor Stolojan s-a retras din cursa prezidenţială, din cauză de sănătate şi, probabil, de strategie electorală, bătrînii lupi liberali se pregăteau să-l halească cu tot cu pene pe domnul Flutur. Însă, acesta a fost salvat de puterea sa de muncă şi de mitingul electoral de la Suceava, din toamna anului trecut, la care au participat 15.000 de oameni. A fost pentru prima dată cînd Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au văzut la un miting atîta omenet şi, de aceea, au căzut pe spate şi l-au pus la inimă pe Gheorghe Flutur. Cînd a fost săptămîna trecută la Suceava, domnul Tăriceanu, care simte că-i fuge scaunul de sub fund, l-a lăudat pe domnul Flutur de l-a rupt. Călin Popescu Tăriceanu nu vrea nici alegeri anticipate şi nici remaniere de guvern. În schimb, Traian Băsescu vrea remaniere guvernamentală, dar mai ales alegeri anticipate. Acuma să nu credeţi că, în avion şi în Japonia, domnii Băsescu, Stolojan, Blaga şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Flutur, vorbesc doar despre sumo, sache, gagici şi fotbal, ci mai fac şi un pic de politică. Ce naiba, doar asta este meseria lor”. Şi-acum am să vă spun de unde am făcut rost de acest material din 1 iunie 2005: de la mine din calculator. Este vorba despre un comentariu pe care l-aţi auzit tot la acest post de radio. Am spus-o acum din nou ca să moară americanii de ciudă că n-au aflat despre primele discuţii referitoare la numirea lui Gheorghe Flutur în funcţia de prim-ministru. Şi eu n-am stat la cafele pe la ambasadă sau pe la Şcoala Americană din Bucureşti cu tot felul de politicieni şi jurnalişti dispuşi să spună tot din casă.

tab miercuri 30 martie

Articole similare

Reacția elegantă a Primăriei ”unității militare” Suceava și unele comentarii
Tableta zilei

Reacția elegantă a Primăriei ”unității militare” Suceava și unele comentarii

12 iunie, 2026
Magazin non-stop închis. Suceava este unitate militară, nu municipiu reședință de județ
Tableta zilei

Magazin non-stop închis. Suceava este unitate militară, nu municipiu reședință de județ

11 iunie, 2026
Suceava NU va avea stadion nou, iar la alegerile din 2028 Vasile Rîmbu și Gheorghe Șoldan se vor învinovăți reciproc pentru asta
Tableta zilei

Suceava NU va avea stadion nou, iar la alegerile din 2028 Vasile Rîmbu și Gheorghe Șoldan se vor învinovăți reciproc pentru asta

10 iunie, 2026
Casa Prieteniei cu abandonul, din centrul Sucevei
Tableta zilei

Casa Prieteniei cu abandonul, din centrul Sucevei

9 iunie, 2026
Zilele Orașului Iulius Mall, în loc de Zilele Sucevei
Tableta zilei

Zilele Orașului Iulius Mall, în loc de Zilele Sucevei

8 iunie, 2026
Cei doi Nicu, ultimii ”copii” din presa suceveană
Tableta zilei

Cei doi Nicu, ultimii ”copii” din presa suceveană

5 iunie, 2026
Articolul următor

Sponsorizare

Grevă generală

Prins cu ţigări de contrabandă, în pădure

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM