Televiziunea Română este o instituţie strategică. Indubitabil, atunci cînd e vorba de securitate naţională. Lucrurile nu sunt însă deloc simple, aşa cum ne-am dori. Vicepremierul Gabriel Oprea, al cărui nume se confundă mai nou cu „interesul naţional” a devenit un pion important pe scena politică. Dar el, fie vorba-ntre noi, şi-ar dori să fie mai mult decît un pion aşa că a trecut la acţiune. Una din recentele sale isprăvi, dovadă limpede a puterii de care dispune, este înlăturarea de la conducerea Televiziunii Publice, a lui Stelian Tănase. Cel mai probabil, astăzi, plenul reunit al Parlamentului va respinge raportul TVR, aşa cum au făcut şi comisiile de specialitate, ceea ce presupune demisia lui Stelian Tănase, un gest, de altfel, asumat şi anunţat. Aşadar, generalul Oprea, a înţeles că TVR e o instituţie strategică, aşa că a pus la punct o strategie care să-i servească interesul naţional personal. Că doar fiecare are propria viziune asupra interesului, oricare ar fi el. Iar interesul lui Oprea era, nu demult, ca TVR să nu mai difuzeze un anume material despre suspiciunea de plagiat. Văzînd că nu are cum să-l determine pe Tănase să cedeze presiunilor, că nu poate modifica politica redacţională a Televiziunii Publice, în viziunea sa aservite puterii, a decis să arate cine-i şeful. Cît despre colaboratorii săi de la PSD, e limpede că au un interes comun şi-un nobil ţel, acela de a cîştiga alegerile de anul viitor, iar pentru asta TVR ar fi un bun instrument de folosit. Rămas practic fără sprijin politic, căci opoziţia la noi e foarte slabă spre deloc, Stelian Tănase n-are de ales, dar poate vorbi. Poate demasca încercările lui Oprea sau ale lui X sau ale lui Y de a se amesteca în politicile editoriale ale redacţiilor şi chiar ar trebui s-o facă. Jocurile pe care le fac de ani de zile politicienii pe de o parte şi coducătrorii de televiziuni, ziare şi redacţii, în general, pe de altă parte, înţelegerile pe care le au, manipularea la care recurg au mers deja prea departe. Presa, naţională şi locală, s-a decredibilizat, iar jurnaliştii au devenit o breaslă îndoielnică. Pe ici, pe colo, oaze de echilibru se chinuie să rămînă pe piaţă, în ideea că, într-o zi, binele învinge. Şi adevărul e că după deal urmează o vale, iar într-o bună zi şi presa va fi ce-a fost, şi mai mult decît atît.
Alina Mihăescu
