În urmă cu cîteva zile, primarul comunei Sucevița, Dorin Ioan Pînzar, a fost prins băut la volan și i s-a întocmit dosar penal. Domnul Pînzar a fost depistat chiar prin fața primăriei pe la 03.30 dimineața de un echipaj de poliție de la Secția Rurală Marginea. Săracul om, ce mult muncește. Poate că primarul era obosit și părea băut. A reieșit că avea alcool în sînge? Poate mîncase omul o salată cu oțet, iar organismul său muncit a transformat oțetul în rachiu. Dar dacă cei de la Marginea sînt invidioși pe cei de la Sucevița că au o localitate mult mai înfloritoare și au vrut să se răzbune pe primar? Așa, ca să-l potolească un pic și să nu mai facă atîta treabă, pentru ca Marginea să poată ajunge din urmă Sucevița. Înainte de alegerile locale din 2020, domnul Pînzar, care era și atunci primar, a transmis următorul mesaj: „Dragii mei, cred că sînteți de acord cu mine că mandatul 2016-2020 a fost unul cu multe realizări palpabile. Rezultatele din mandatul 2016-2020 reprezintă garanția mea pentru dumneavoastră că vom face împreună alte proiecte și investiții pentru dezvoltarea socio-economică și urbanistică a comunei. În același timp voi finaliza proiectele începute deja, proiecte care se află în diverse stadii de lucru. Vin în fața dumneavoastră cu o echipă de consilieri sudată, cu experiență și determinare, cu un viceprimar omniprezent, în persoana domnului învățător Gigi Hrehorciuc”. Da, e clar: polițiștii au fost induși în eroare de ochii roșii ai primarului. Păi, ochii erau roșii de la oboseală, dar și de la sudură. Domnul Pînzar tocmai sudase fără ochelari de protecție echipa din primărie. Pe de ală parte, e o vorbă printre cei care, altă vorbă, nu duc la ureche: ”e gospodar, omul”. Adică, atunci cînd se pune pe băut, bea, nu glumă. Păi, nu este normal ca primul gospodar al unei localități, adică primarul, atunci cînd se apucă de băut să bea zdravăn? Altfel îl rîd ceilalți gospodari din Sucevița. Partea proastă este că acesta s-a urcat după aia la volan. Însă, nu este primul gospodar din județul nostru prins conducînd cu ”mustul în freză”, cum spune o vorbă din popor. (Foto: pagina de Facebook a primarului Dorin Ioan Pînzar)









