O ştim demult şi am reconfirmat de curînd: suntem, în general, săraci şi stîngişti. Orientarea nu e un lucru rău, cum nu e nici bun, dar de sărăcie ar vrea oricine să scape. Pentru săracii României cea mai la îndemînă cale de a mai lua o gură de oxigen este ajutorul social. Ce nu ştiu ei este că aşa, n-o să scape nicodată de sărăcie. Fiecare statistică nouă susţine indubitabila constatare că numărul săracilor este prea mare pentru un stat atît de şubred. Anul trecut, un sfert dintre români au trăit din ajutoarele primite de la stat. Veniturile din prestații sociale reprezintă ajutoarele primite pentru boală și îngrijirea sănătății, invaliditate, limită de vârstă, urmaș, familie, copii, șomaj, locuință, excluziune socială. Un sfert din populaţia României care are venituri din ajutoare sociale înseamnă peste 4 milioane de oameni care trăiesc de fapt la limita subzistenţei. Într-o cu totul altă ordine de idei, elveţienii, popor cu un ridicat nivel de trai şi cu un procent foarte mic de cetăţeni săraci, au respins duminică introducerea unui salariu minim unic în ţară, de aproximativ 3.300 de euro. O asemenea sumă ar fi însemnat cel mai mare salariu minim din lume. Păi dacă Elveţia nu şi-ar permite atunci cine? Dar lucrurile nu sînt deloc atît de simple, iar oamenii sînt conştienţi de asta. Doar 23% dintre elveţieni s-au pronunţat în favoarea introducerii unui salariu minim atît de mare. Guvernul şi oamenii de afaceri au avertizat asupra efectelor unei asemenea măsuri, iar oamenii nu s-au lăsat copleşiţi de argumente sociale. Cetăţenii de rînd au fost capabili să înţeleagă ce reprezintă pentru buget un astfel de efort şi cum ar fi afectată piaţa muncii. Asta înseamnă, de fapt, să combaţi sărăcia prin muncă şi nu prin ajutoare sociale. Asta înseamnă să nu încurajezi nemunca. Să ne imaginăm cum ar fi reacţionat românii la o astfel de ofertă. În primul rînd, politicienii nu ar face o astfel de ofertă iar noi iniţiative populare nu avem. Bugetul nostru este cu totul altfel rînduit iar dacă apare vreun excedent pe undeva, i se găseşte iute un rost pentru o categorie specială. Cum ar răspunde oamenii de rînd chemaţi la un eventual referendum? Ar spune „Daaaaaa” într-un mare cor stîngist, numai că nu-i întreabă nimeni.
Alina Mihăescu
