Paraschiva Moțco, fotbalistă la CSU Suceava, a debutat în Națională în amicalul cu Republica Moldova cîștigat de România cu 4-0. Pentru Paraschiva și pentru colegele ei a cîntat, normal, Imnul României, așa cum se întîmplă în debutul fiecărui meci internațional. Trebuie să fi fost un moment emoționant pentru Paraschiva, o fată din Izvoarele Sucevei.
Un moment emoționant și pentru ea, și pentru părinții ei, și pentru profesorul care a format-o, Bogdan Misiuc, și pentru antrenorii și colegii de la echipa de fotbal fete de Liga a II-a CSU Suceava, și pentru foștii profesori și colegi de la Școala Gimnazială ”Ioan Aflorei” din Izvoarele Sucevei, și, de ce nu?, pentru noii profesori și colegi ai Paraschivei de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava.
Nu trebuie nimeni să se mire că Paraschiva este eleva prestigiosului colegiu sucevean, pentru că aceasta învață foarte bine. Acest lucru a fost evidențiat de Mihai Dimian încă din această vară, Mihai Dimian fiind cel care a militat pentru înființarea unei echipe de fotbal feminin la clubul Universității ”Ștefan cel Mare”. Rectorul USV, detașat în funcția de ministru al Educației, scria pe 15 iulie anul acesta: ”Para a fost liderul echipei și la învățătură, obținând cea mai mare medie dintre jucătoarele CSU Suceava care au participat la Evaluarea Națională. Iar dacă ne uităm la statisticile naționale, rezultatul de 8,60 o situează între primii 7% dintre elevii României care au studiat în școlile din mediul rural”.
În prezent, Paraschiva este elevă în clasa a IX-a A la specializarea matematică-informatică, intensiv informatică, la ”Eminescu”. La cît de serioasă a fost pînă acum, și la școală, și la echipă, sînt perspective ca Paraschiva să mai audă Imnul României de-acum încolo de pe terenul de joc. Totul depinde de ea, dar și de Colegiul ”Mihai Eminescu”, care trebuie să dea dovadă de înțelegere și să o lase să continue în paralel cu școala și activitatea fotbalistică.
(Foto: Paraschiva este jucătoarea din centrul imaginii)







