Voi citi un fragment dintr-un text care nu îmi aparține: ”La un moment dat se apropie de noi o familie, aşa ca multe altele, o mamă cu trei copii şi încă o persoană mai în vîrstă, probabil bunica lor. Aşa cum făceam de obicei, încercam să le oferim din cele ce aveam, mîncare, apă, suc, ceai, cafea, dulciuri, jucării, să-i ajutăm cumva, pentru că se citea uşor durerea pe chipul lor. Dintr-odată, unul din copii, o fetiţă de vreo 10-11 ani, începe să plîngă speriată, să caute ceva în bagaje, se uită în jur disperată. Chemăm repede o voluntară ce ştia limba ucraineană să ne ajute să înţelegem ce a păţit, de ce plînge şi dacă o putem ajuta în vreun fel. Răspunsul ne-a uluit pe toţi: pierduse şapca tatălui ei. Din fericire, un preot o găseşte în imediata apropiere şi i-o dă fetei, iar aceasta o ia şi o strînge în braţe. Nici n-a mai fost nevoie de cuvinte, am amuţit toţi, ne-am dat seama ce se întîmplă, ochii tuturor ni s-au umplut instantaneu de lacrimi. Era copleşitor, acea fată, nu ştim cum o cheamă, nu voia nimic din ce-i ofeream noi, cel mai important pentru ea era şapca tatălui ei rămas în Ucraina să lupte. Ce dramă e în sufletul acestor copii! Mulţi dintre ei nu-şi vor mai vedea niciodată tatăl. O tînără voluntară, Alexandra, care era de multe zile acolo, spune: părinte, vedeţi, pentru astfel de momente sînt aici, pentru asta poţi îndura şi frig şi nesomn. Pare o poveste luată dintr-o carte, dintr-un film, dar nu este aşa, e o întîmplare reală trăită acolo, o întîmplare plină de învăţăminte pentru toţi, pentru copiii noştri, pentru părinţi, pentru mame şi taţi”. Acest fragment face parte dintr-un mini-reportaj scris după o vizită în Vama Siret de preotul Ioan Bujorean și postat pe pagina Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților sub titlul ”Șapca tatălui”. Din varii motive, reportajul este o specie pe cale de dispariție în presa românească. Însă, observ că de reportaj se ocupă de o vreme, mai ales de cînd a izbucnit criza refugiaților, Arhiepiscopia Sucevei. Și o face cu succes, pentru că are oameni citiți care știu să observe și să extragă esențialul din ceea ce văd și să-l pună cu talent pe hîrtie. Preotul Ioan Bujorean, și nu doar el, ar merita un premiu pentru reportaj.
Și preoții sînt reporteri. Și încă talentați
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuțilorpreot Ioan Bujorean
Related Content
Cine nu are ”bătrîni”, să-și cumpere. Suceava are
By
Toni
17 aprilie, 2026
Ministrul Dimian ar trebui să arate ce înseamnă universitatea suceveană
By
Toni
16 aprilie, 2026
Poate nu distrugeți, probabil, cea mai frumosă curte de școală din Suceava
By
Toni
15 aprilie, 2026
”Magneții” comunității sucevene
By
Toni
14 aprilie, 2026
Mircea Lucescu, Petru Ghervan și sportul care modelează caractere
By
Toni
10 aprilie, 2026
În Suceava, capitala culorii gri, este ca la ultimii săraci (Foto de la Craiova)
By
Toni
9 aprilie, 2026