Voi citi un fragment dintr-un text care nu îmi aparține: ”La un moment dat se apropie de noi o familie, aşa ca multe altele, o mamă cu trei copii şi încă o persoană mai în vîrstă, probabil bunica lor. Aşa cum făceam de obicei, încercam să le oferim din cele ce aveam, mîncare, apă, suc, ceai, cafea, dulciuri, jucării, să-i ajutăm cumva, pentru că se citea uşor durerea pe chipul lor. Dintr-odată, unul din copii, o fetiţă de vreo 10-11 ani, începe să plîngă speriată, să caute ceva în bagaje, se uită în jur disperată. Chemăm repede o voluntară ce ştia limba ucraineană să ne ajute să înţelegem ce a păţit, de ce plînge şi dacă o putem ajuta în vreun fel. Răspunsul ne-a uluit pe toţi: pierduse şapca tatălui ei. Din fericire, un preot o găseşte în imediata apropiere şi i-o dă fetei, iar aceasta o ia şi o strînge în braţe. Nici n-a mai fost nevoie de cuvinte, am amuţit toţi, ne-am dat seama ce se întîmplă, ochii tuturor ni s-au umplut instantaneu de lacrimi. Era copleşitor, acea fată, nu ştim cum o cheamă, nu voia nimic din ce-i ofeream noi, cel mai important pentru ea era şapca tatălui ei rămas în Ucraina să lupte. Ce dramă e în sufletul acestor copii! Mulţi dintre ei nu-şi vor mai vedea niciodată tatăl. O tînără voluntară, Alexandra, care era de multe zile acolo, spune: părinte, vedeţi, pentru astfel de momente sînt aici, pentru asta poţi îndura şi frig şi nesomn. Pare o poveste luată dintr-o carte, dintr-un film, dar nu este aşa, e o întîmplare reală trăită acolo, o întîmplare plină de învăţăminte pentru toţi, pentru copiii noştri, pentru părinţi, pentru mame şi taţi”. Acest fragment face parte dintr-un mini-reportaj scris după o vizită în Vama Siret de preotul Ioan Bujorean și postat pe pagina Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților sub titlul ”Șapca tatălui”. Din varii motive, reportajul este o specie pe cale de dispariție în presa românească. Însă, observ că de reportaj se ocupă de o vreme, mai ales de cînd a izbucnit criza refugiaților, Arhiepiscopia Sucevei. Și o face cu succes, pentru că are oameni citiți care știu să observe și să extragă esențialul din ceea ce văd și să-l pună cu talent pe hîrtie. Preotul Ioan Bujorean, și nu doar el, ar merita un premiu pentru reportaj.
