
Fiecare scandal care pare să zguduie politica şi administraţia, care frustrează şi indignează societatea este depăşit în dimensiune de următorul. De fiecare dată ni se demonstrează că ceea ce credeam noi că e limită depăşită, face încă parte din normalul lor. Pînă unde şi pînă cînd îşi vor mai permite asta este o întrebare la care nimeni nu are răspuns. Este poate un război psihologic, de genul care pe care, în care, din nefericire, gradul de suportabilitate al cetăţenilor este demonstrat nepermis de mare. E o luptă neasumată colectiv, pe care o poartă unii în funcţie de subiect, iar capitularea, rînd pe rînd, nu face decît să împuţineze rîndurile celor verticali. Este cel puţin dezolantă atitudinea recentă a preşedintelui Curţii Constituţionale a României, o instituţie pe care o privim adesea ca pe ultimul bastion, forul suprem. Judecătorul Augustin Zegrean a declarat, joi, că sunt mii de legi în ţara noastră care nu au fost puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. Ca să folosim un exemplu celebru, Parlamentul nu a făcut nimic, pînă în prezent, în privinţa ”ordonanţei Dragnea”. A fost declarată neconstituţională de către CCR, dar şi ce dacă? Iar argumentul este uriaş – sînt peste 14.000 de legi în vigoare care nu au fost puse în acord cu deciziile CCR. Aceste legi mai pot fi corelate doar printr-o muncă de Sisif aşa că mai bine am face altele, complet, de la capăt. Iar gestul final al capitulării este pe măsură: Augustin Zegrean a decis că nu mai rezistă aşa că şi-a depus dosarul pentru pensia de parlamentar. E drept că-n vară judecătorului Zegrean îi expiră mandatul la CCR, dar preşedintele se declară învins. Se predă, considerînd că nu se mai poate face nimic. Şi-atunci se cheamă că au cîştigat ceilalţi prin tehnica sfidării totale? Poate e cazul ca pe 5 iunie să ieşim cu toţii din casă, dar nu cu destinaţia secţia de votare. Să ne oprim pur şi simplu în stradă, tot în semn de sfidare.








