Drumul dintre Vatra Dornei şi Panaci a fost inaugurat, astăzi, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, după ce a fost reabilitat cu fonduri europene atrase prin Programul Operaţional Regional. Drumul are o lungime de 22 de kilometri, iar lucrările, în valoare de 38,7 milioane de lei fără TVA, au fost executate de un consorţiu format din firmele CONBUCOVINA, COMINCO şi EUROSTRADE. Investiţia a constat atît în refacerea drumului, cît şi în construirea a 47 de podeţe, 7 kilometri şi jumătate de şanţuri şi a unui zid de sprijin în lungime de 100 de metri liniari. Preşedintele Flutur a spus că drumul Vatra Dornei-Panaci este extrem de important pentru că leagă bazinul Dornelor de Ardeal. La inaugurarea de astăzi au mai participat prefectul Sorin Popescu, deputatul PD-L Dumitru Pardău şi reprezentanţi ai firmelor constructoare şi ai autorităţilor din zonă.







