Printr-un comunicat de presă, primarul Sucevei, Ion Lungu, anunţă că, sîmbătă, 20 noiembrie, a semnat în localitatea franceză Laval acordul de înfrăţire dintre cele două oraşe. Pentru partea franceză, documentul a fost semnat de către deputatul-primar Guillaume Garo. Laval este cel mai mare oraş din Departamentul de Nord. Laval cuprinde o aglomerare de 20 de localităţi şi are aproximativ 100.000 de locuitori, atîţia cam cîţi are şi municipiul Suceava. Conform comunicatului domnului Lungu, parteneriatul se referă la promovarea dezvoltării şi consolidării relaţiilor dintre reprezentanţii domeniului economic; colaborare în domeniul protecţiei mediului înconjurător; favorizarea schimburilor de experienţă în domeniul educaţiei, dezvoltării culturale şi turismului, şi facilitarea schimburilor de experienţă în domeniile sanitar şi social. De asemenea, oraşul Laval va acorda consiliere pentru dezvoltarea unei zone metropolitane în jurul municipiului Suceava.







