O societate civilizată este, implicit, tolerantă şi preţuieşte demnitatea umană. O societate devine civilizată în timp, prin valorile pe care le promovează, prin educaţie şi nu brusc, printr-o prevedere legală. Ce simplu ar fi să putem adopta o lege prin care să devenim, peste noapte, civilizaţi, buni, empatici, morali, ba chiar slabi, tineri, bogaţi, deştepţi şi frumoşi. Dar nu despre utopie vorbim astăzi. E adevărat că civilizaţia presupune şi o legislaţie corectă, precum şi măsuri împotriva celor ce n-o respectă. Dar una este să generezi toleranţă şi alta este s-o impui. Toleranţa ar trebui să fie un act personal. O persoană este tolerantă dacă aşa gîndeşte şi aşa simte. Dacă se manifestă tolerant doar pentru că i se impune, nu se cheamă că este tolerantă. Trăieşte doar iluzia unei alegeri şi face, de fapt, ceea ce i se cere. Mai mult, a impune cuiva să fie tolerant ar putea avea taman efectul invers faţă de o idee, un concept sau o persoană. Cu alte cuvinte vrem, nu vrem, va trebui, se pare, să tolerăm legea Dragnea – Legea privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup. Legea Dragnea prevede ca defăimarea socială să fie sancţionată cu amendă de mii şi zeci de mii de lei. Potrivit proiectului, defăimarea socială este fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul aparteneţei sale la un grup social. Ceea ce este politic corect. Discriminarea, din orice motiv s-ar întîmpla, este oribilă, iar o societate tolerantă va considera discriminarea un abuz şi va face tot posibilul să-l împiedice şi să-l pedepsească. De ani de zile minorităţile, fie etnice, fie sexuale, culturale sau religioase s-au confruntat cu diverse situaţii discriminatorii. În general, nu s-a găsit nimeni să meargă pînă acolo încît să le pună la dosul legii, iar cînd s-a găsit, ca să ne amintim de încercările deputatului Remus Cernea, şansele au fost nule, clasa politică dovedind toleranţă zero. De societatea civilă, per ansamblu, nici nu mai vorbesc. Paradoxal, acolo unde toleranţa ar trebui să se manifeste, politicul şi civilul se opun categoric, dar iată că folosindu-se exact de această abordare a corectitudinii politice, un politician, bănuit de probleme de corupţie, dar pe val, are grijă să strecoare printre gen, vîrstă, etnie, cultură, ca din întâmplare, apartenenţa politică. Sigur că fiecare are dreptul să fie parte a unei grupări politice, dar alegerea unei ideologii e una, iar pedepsirea prin amendă a celui care ar îndrăzni să dezaprobe ideologia cu pricina sau susţinătorul acesteia e alta. E foarte alunecoasă această prevedere, este o şmecherie ce ar putea lovi subtil, în libertatea de exprimare. Nu doar a presei, ci a oricui vrea să se exprime în spaţiul public. Cu mîna pe inimă, cred că avem cu toţii loc sub soare, indiferent cărui grup social aparţinem. Şi cînd spun grup social, fac referire la definiţia folosită de iniţiatorul legii însuşi: persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături – de gen, vîrstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA. Ei bine, sună sexy, dar atentatul la libertatea de exprimare n-are nimic de-a face cu toleranţa şi nici cu demnitatea umană.
