
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, crede că din cauza slabei dezvoltări a infrastructurii rutiere din România va exista o presiune pe aeroporturi. El a făcut declarația, astăzi, la Gura Humorului, la şedinţa Asociaţiei Aeroporturilor din România pe teme economice, comerciale şi achiziţii publice din domeniul aviaţiei civile. Președintele Flutur a spus: „Cu zero absorbție, cu zero kilometri de autostradă pe zona Moldovei, cu perspective destul de proaste în ceea ce privește drumurile expres, eu cred că va exista o presiune pe aeroporturi, pentru că oamenii doresc să circule, viteza de circulație a crescut, afacerile încep să meargă”. El a adăugat că este convins că în mare parte viitorul va aparține circulației pe calea aerului. Reuniunea de la Humor se va încheia mîine. La aceasta participă mai mulți șefi de aeroporturi din România, precum și reprezentanți ai ministerelor Transporturilor și Dezvoltării Regionale, și ai Consiliului Concurenței. Sînt abordate teme legate de ajutorul de stat, fondurile europene și dezvoltarea aeroporturilor.







