În subsolul unui bloc de locuinţe de pe strada Ana Ipătescu din Suceava a fost descoperită, ieri, la orele prînzului, o grenadă de mînă defensivă de exerciţiu. La faţa locului s-a deplasat şeful grupei pirotehnice din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, locotenent-colonelul Cristinel Anton. Grenada a fost ridicată şi depozitată provizoriu pînă la distrugerea controlată într-un poligon autorizat. Tot ieri, grupa pirotehnică de la ISU a ridicat o grenadă de mînă defensivă din curtea unei gospodării din comuna Stroieşti. Elementul de muniţie este în perfectă stare de funcţionare şi provine din cel de-al doilea război mondial. Nepotul proprietarului se juca prin curte şi a găsit grenada în trunchiul unui arbore bătrîn care fusese tăiat recent.





