Fostul viceprimar al Sucevei Ovidiu Doroftei este de acord cu ideea reprezentanților unor școli locale de șoferi vizînd amenajarea de poligoane în vederea inițierii candidaților la examenul pentru obținerea permisului auto. Asta, pentru decongestionarea traficului. Însă, el subliniază că municipalitatea nu dispune de teren pentru înființarea de poligoane. În prezent, șef al Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei a declarat, la Radio Top: „În momentul acesta, primăria nu are teren pentru poligon auto. Discuția aceasta este și pe la categoria A, pentru motociclete. Școlile de șoferi s-au organizat și și-au făcut în sistem privat poligoane în care se susține și o evaluare. Cred că e mai mult apanajul celor care instruiesc decît al autorităților publice să înființeze poligoane. Dacă nu mai există proba de poligon, singurul interes e al cursantului, precum și al școlii să-l instruiască pe elev cu unele manevre. De fapt, el, în trafic trebuie să execute acele manevre și să depășească momentele de trac. Și eu am făcut poligon, în 1995. Nu se mai susținea proba de poligon, dar am făcut ore în poligon cu instructorul de la vremea respectivă ca să mă familiarizez cu repere, cu manevre. Mi-a prins bine. Poligonul mi-a prins bine”. În ceea ce privește numeroasele mașini ale școlilor de șoferi existente pe străzile Sucevei, Ovidiu Doroftei a spus: „Școlilor de șoferi li s-a stabilit de către Poliția Rutieră un anumit traseu pe care să-și desfășoare orele de instruire. De aceea sînt foarte vizibili, pentru că foarte mulți sînt pe acel traseu. Cred că ceea ce contribuie foarte mult la aglomerație și la îngreunarea traficului e că mai toți posibilii viitori șoferi vin aici”. Tot la Radio Top, șeful Poliției Locale a subliniat că din cauza lipsei de personal de la Serviciul Permise Suceava, candidații pentru examenul de obținere a carnetului de conducere sînt programați și peste șase luni la proba de traseu.









