Guvernul a aprobat prin Ordonanță de Urgență compensarea prețului la energie electrică și gaze naturale, însă PSD solicită în continuare plafonarea tarifelor. În acest sens a fost depusă o inițiativă legislativă. Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, prin telefon, la Radio Top: „Noi avem un proiect de lege pentru care strîngem semnături și care are în vedere o compensare de 50% a costurilor suplimentare pe care le înregistrează facturile raportat la aceeași perioadă a anului trecut. PSD își susține propria inițiativă legislativă și dacă va trece va exista o formulă de echilibru între Ordonanța de Urgență a Guvernului și proiectul nostru de lege. Pe lîngă Ordonanța de compensare a facturilor cu 25% și pe lîngă Legea consumatorului vulnerabil, care e destul de greu de implementat, pentru că sînt tot felul de formalități și de hîrtii de completat, e absolut necesară plafonarea tarifelor. În felul acesta s-ar rezolva mai multe probleme și pentru consumatorul casnic, și pentru agentul economic. În același timp ar descuraja prețurile speculative care ne-au adus în actuala situație. Este o preocupare în Parlament să ajungem la plafonarea tarifelor cel puțin pentru o perioadă de șase luni, ca să traversăm iarna. Spania deja a implementat așa ceva, Franța are în vedere înghețarea prețurilor și se pare că aceasta este o soluție care, la un moment dat, va fi agreată și la nivelul Comisiei Europene”. Deputatul Adomnicăi a mai spus: „Dincolo de încăpățînarea premierului Florin Cîțu și a ministrului Energiei, Virgil Popescu, care susțin că nu se pot plafona tarifele fiindcă riscăm procedura de infringement vom fi nevoiți și noi să aplicăm o înghețare a prețurilor pentru a depăși iarna”. Procedura de infringement este declanșată de Comisia Europeană împotriva statelor care nu-și respectă obligațiile comunitare.









