În județul Suceava s-au confirmat 77 de cazuri noi de COVID-19, cu 44 mai puține față de ziua anterioară. S-au efectuat 626 de teste. Numărul persoanelor infectate a crescut la 14.808, iar conform Instituției Prefectului, 12.837 de pacienți au fost declarați vindecați. În județul Suceava sînt 1.157 de cazuri active de infecție cu virusul SARS-CoV-2, cu 23 în minus comparativ cu raportarea precedentă. Numărul localităților fără nici un caz de coronavirus a scăzut de la 15 la 14, dintr-un total de 114. Șaisprezece localități au cîte un caz în evoluție, 37 au sub cinci, 28 au sub 10, iar 19 localități au peste 10 cazuri active. Incidența cumulată s-a redus de la 1,49 la 1,46 la mia de locuitori. Astăzi dimineață, în spitalele sucevene erau internate 325 de persoane diagnosticate cu COVID și 88 suspecte de infecția cu noul coronavirus. La Unitatea de Terapie Intensivă a Spitalului Județean existau trei paturi disponibile pentru pacienți COVID și 23 de ventilatoare libere, din care opt pentru persoane infectate cu noul coronavirus.