Nouă localități sucevene aflate în situații de extremă dificultate vor beneficia de ajutoare financiare în sumă de 3,5 milioane de lei din Fondul de rezervă al Consiliului Județean. Potrivit unui proiect de hotărîre, care va fi supus aprobării în ședința din 29 iunie a deliberativului județean, la Cîmpulung Moldovenesc vor ajunge 500.000 de lei, la Rîșca 450.000 de lei, la Cajvana, Frasin, Capu Cîmpului și Ipotești, cîte 400.000 de lei, la Drăgușeni 350.000 de lei, iar la Dolhești și la Putna cîte 300.000 de lei. Tot din Fondul rezervă al Consiliului Județean se vor aloca bani și pentru patru persoane fizice aflate în situații de extremă dificultate. Astfel, o femeie din Moara va primi 5.000 de lei, un bărbat din Todirești va beneficia de 4.000 de lei, o femeie din Pătrăuți, de 2.500 de lei, iar un bărbat din aceeași comună de 2.000 de lei.