Tradiționala paradă cu făclii va deschide, astăzi, cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Artă Medievală <Ștefan cel Mare> din Suceava, cel mai mare eveniment de gen din România. Vor fi aproximativ 550 de participanți care, în jurul orei 20.00, vor porni de la Biserica <Sf. Mina> din Obcini și vor străbate traseul Calea Obcinilor – Bulevardul George Enescu – strada Universității – Primărie – Bulevardul Ana Ipătescu – Cetate. La Cetatea de Scaun se va ajunge în jurul orei 22.00 – 22.30.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, a declarat că va fi cea mai mare paradă de pînă acum și că la actuala ediție a festivalului vor fi 10 trupe noi, printre care două din Slovacia. El a mai spus: „Anul trecut, din trupa toboșarilor din Asserculis, Tîrgu Mureș, au fost doar patru membri pentru o zi, iar anul ăsta vin 18 oameni pentru întreaga perioadă. Pentru spectacolele cu focuri vor veni două trupe noi din Timișoara și vor fi și mai multe trupe muzicale. Avem trupe din România, Republica Moldova, Ucraina, Turcia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria. Va fi o prezență consistentă, care încercăm să fie oarecum în ton cu Evul Mediu moldovenesc. Practic, festivalul din acest an adună forțe mult mai importante decît în 2022. Ca atare, și parada va fi mai spectaculoasă. Li se vor alătura paradei și tineri din Suceava care și-au făcut costume speciale. Festivalul Medieval este un eveniment pentru orașul Suceava, este un eveniment dedicat sucevenilor”. Pentru accesul la festival se va plăti doar biletul de intrare în Cetatea de Scaun, iar pe durata evenimentului chef Cătălin Scărlătescu și echipa sa vor găti în Parcul Cetății, în jurul foișorului.
În timpul intervenției la Radio Top, directorul Muzeului Național al Bucovinei a mulțumit unităților de învățămînt care au pus la dispoziție locuri în cămine pentru cazarea participanților, fiind vorba despre Colegiul Național de Informatică <Spiru Haret>, Universitatea <Ștefan cel Mare>, Colegiul Național <Mihai Eminescu> și colegiile tehnice <Alexandru Ioan Cuza>, <Petru Mușat> și <Samuil Isopescu>. De asemenea, Emil Ursu a afirmat că pentru ediția 2024 a festivalului ar fi de dorit ca Primăria Suceava, care de la prima ediție s-a implicat în organizarea acestuia, să găsească noi soluții de cazare. Anul acesta sînt cazate 487 de persoane.