Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu, a anunțat că a fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic al ministerului proiectul pentru realizarea Variantei de Ocolire Gura Humorului, parte a Autostrăzii Nordului. Este vorba despre 10 kilometri lungime, două benzi pe sens, două noduri rutiere, opt poduri și pasaje și 13 podețe. Această variantă ocolitoare va fi construită la nivel de drum de mare viteză, fiind un sector aferent Lotului 3 al Drumului Expres Baia Mare – Suceava. Traseul va traversa localitățile Gura Humorului, Frasin și Păltinoasa. Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin intermediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din cadrul Programului Transport.








