DNA Cluj, atenție, DNA Cluj, și nu DNA Suceava ori DNA București, susține că vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Cristi Crețu ar fi primit șpagă în două rînduri de la administratorul unei societăți comerciale. DNA Cluj nu spune, dar, din informațiile existente, este vorba despre firma ”Autotehnorom” Suceava, al cărei administrator este Vasile Rîpan.
Conform DNA Cluj, domnul Crețu ar fi primit o șpagă de 40.000 de euro în decembrie anul trecut și o altă șpagă cu aceeași valoare pe 4 aprilie 2022, pentru că ar fi promis că va interveni unde trebuie, astfel încît contractul între firmă și CJ să decurgă în bune condițiuni, iar plățile să se facă la timp. ”Autotehnorom” este firma care cu chiu cu vai a terminat centura Sucevei și care a lucrat în dorul lelii la drumul Dolhasca – Suceava – Dărmănești. A lucrat pînă de curînd, pentru că a cerut ruperea contractului, nemulțumită de banii primiți după ce materialele de construcție s-au scumpit.
Pe 16 martie 2022, specialistul în drumuri Eugen Girigan declara la Radio Top că gradul de execuție a lucrărilor pe lotul Suceava – Dolhasca este de numai 35%, iar pe lotul Suceava – Dărmănești de numai 24%. Atît a făcut asocierea de firme condusă de firma domnului Rîpan. Consiliul Județean Suceava a trecut la executarea garanțiilor de bună execuție emise de Exim Bank și a garanțiilor pentru plata reținerilor emise de Banca Comercială pentru respectiva lucrare.
În replică, firma domnului Rîpan a cerut Consiliului Județean să restituie imediat sumele executate. Așadar, firma lui Vasile Rîpan se află în conflict cu Consiliul Județean Suceava condus de Gheorghe Flutur. E clar că domnul Rîpan nu-l are la rînză pe domnul Flutur. Nu am fost în biroul domnului Crețu cînd au intrat procurorii DNA, așa că nu știu dacă acesta chiar a primit șpagă sau nu. Instanța va stabili acest lucru. Tot ce știu este că DNA Cluj se ocupă de o firmă din Suceava care făcea o lucrare în Suceava și care este în litigiu cu Consiliul Județean Suceava.
Tot Clujul, acolo unde funcționează renumitul Grup de Cluj care învîrte țara asta pe degete de ani de zile, se ocupă și groapa de gunoi de pe Mestecăniș. Nu știu cum naiba, dar o firmă de avocatură din Cluj a făcut plîngere la DNA referitoare la groapa de gunoi din vîrful muntelui sucevean, proiectul fiind blocat.
Revenind, flagrantul a fost realizat pe 4 aprilie, la numai o zi după ce șeful lui Cristi Crețu, Gheorghe Flutur, a fost ales președinte interimar al PNL la nivel național. Dar de ce nu a fost făcut flagrantul mai devreme sau după 10 aprilie, atunci cînd domnul Flutur nu va mai șef la PNL? I se făcea rău lui Vasile Rîpan dacă nu dădea șpagă fix pe 4 aprilie? Oare nu cumva momentul a fost ales pentru ca domnul Rîpan să se răzbune cu vîrf și îndesat pe domnul Flutur? Pentru a-i trage una acestuia ca să-l usture?
Și oare domnul Rîpan nu urmărește, astfel, să-i timoreze pe cei de la Consiliul Județean Suceava, pentru ca aceștia să renunțe la acțiunile împotriva sa? Și ar mai fi ceva: DNA-ul este pe nicăieri de multă vreme și avea tot interesul să iasă cu ceva în față. Și a ieșit: un flagrant la unul dintre apropiații președintelui principalului partid de guvernămînt reprezintă, într-adevăr, o mare realizare.
Cît privește DNA Cluj, acesta a reușit să se evidențieze în întrecerea capitalistă de combatere a corupției în care concurează cu celelalte DNA-uri din țară și, totodată, a dat satisfacție Grupului de la Cluj, care nu poate permite unui județ cum e Suceava să scoată capul în lume și să aibă pretenția de a se așeza la masa celor contează.