• Despre noi
  • Publicitate
  • Cod de conduită
  • Contact
joi, 2 octombrie, 2025
No Result
View All Result
Your browser does not support the audio tag.
Radio TOP Suceava 104FM
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10
No Result
View All Result
Radio TOP Suceava 104FM
No Result
View All Result
Prima pagină Actualitate

Crâmpeie din viața unui fiu al Bucovinei, mentor al învățământului geografic sucevean – CONSTANTIN COCERHAN. Un articol dedicat profesorului Cocerhan scris de profesoara Felicia Vranău, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, la trecerea acestuia la cele veșnice

8 februarie, 2024
în Actualitate
0 0
Crâmpeie din viața unui fiu al Bucovinei, mentor al învățământului geografic sucevean – CONSTANTIN COCERHAN. Un articol dedicat profesorului Cocerhan scris de profesoara Felicia Vranău, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, la trecerea acestuia la cele veșnice
0
TRIMITERI
Trimite pe FacebookTrimite pe Whatsapp

Geografia nu este doar o știință care presupune explorare, corelare de  cunoștințe și informații culese din studii și cărți sau date din teren, nu este doar interpretare, calcule, geografia este poezia subtil strecurată printre atât de prozaicele date matematice.

Geografia te captivează din cărți, apoi o simți la pas, printre munți și văi, pe malul unor lacuri sau la țărmul mărilor și oceanelor fără margini, între amiezi toride și apusuri care te cuceresc cu cromatica lor năucitoare, între uimitoarele descoperiri și roua dimineților pe iarba ce se pleacă sub bocancul drumețului-explorator ori stâncile golașe care-ți dau, pentru o clipă, sentimentul măreției milioanelor de ani care se ascund în spatele formelor bizare și tăcute.

Așa mi-l imaginez pe studentul Costin Cocerhan, actualmente profesor doctor în geografie, alintat cu drăgălășenie de colegi sau „Vâlsănel”, considerat astfel a priori de profesorii săi, datorită multelor puncte comune pe care le are cu marele geograf, pregătit să dea marea bătălie cu muntele. Știu, bănuiesc că iubește, ca și mine, înainte de toate, geografia fizică. Deși nu s-a sfiit să cerceteze variate fenomene geografice din turism, geomorfologie, geografie economică, antropologie, geografie culturală, profesorul Constantin Cocerhan a abordat, de la absolvirea facultății până în prezent,  numeroase domenii de cercetare geografică. Studiile realizate și persoana formează un tot armonios și suntem uimiți cât a putut să dea învățământului geografic un om care nu vorbește niciodată despre sine și despre meritele sale.

 

 

Încerc să reconstitui, contrar voinței dominei sale, din crâmpeie, note, lucrări, discursuri ale sale sau ale profesorilor săi, din interviuri acordate elevilor, dar și din confesiunile sale, o viață de om și de magistru.

Cuvintele spun prea puține. Gândurile o iau înaintea cuvintelor și-i întregesc portretul. În mintea mea, profesorul pe care aș fi vrut să-l am, dar și profesorul care aș fi vrut să fiu.

Constantin Cocerhan s-a născut într-un sătuc din munții Bucovinei, în comuna Brodina, județul Suceava, un tărâm de vis și de poveste, acolo unde se încondeiază, ca nicăieri în Bucovina, ouăle care aduc bucuria Învierii Domnului, acolo unde cerul este mai albastru, pădurile mai verzi și apele mai limpezi ca oriunde, acolo unde mireasma florilor de vară se adaugă celei fânului proaspăt cosit și întors, acolo unde costumul popular este mai autentic și mai frumos la el acasă, iar cântecul și jocul renasc din bucuria de a trăi. Lui îi place să spună că s-a născut „mai aproape de cer, dar și de Dumnezeu”.

A absolvit Facultatea de Geologie-Geografie a Universității din București, specializarea geografie-limba rusă, cu media zece. De altfel, aceasta  va fi nota care va încununa fiecare examen pe care îl va trece de acum înainte: definitivat, gradele didactice II și I.  A intrat în învățământ ca profesor titular de geografie din poziția de șef de promoție pe țară.

Dorința de a-și lărgi orizontul de cunoaștere și continua preocupare de formare a competențelor în diferite domenii de activitate l-au determinat să urmeze un mare număr de cursuri de formare și perfecționare de-a lungul anilor. Dintre acestea menționăm  masteratul, în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, secția Management și marketing și cursurile Școlii Doctorale „Simion Mehedinți” a Universității  din București, unde obține, cu aprecierea Magna cum laude,  titlulde doctor în științe geografice, elaborând lucrarea Bazinul râului Suceava pe teritoriul României. Valorificarea potențialului turistic.

Constantin Cocerhan a inceput activitatea ca profesor titular de geografie la ColegiulTehnic „SamuilIsopescu” Suceava, iar astăzi funcționează la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava. De asemenea, amintește cu plăcere că a avut experiențe și satisfacții profesionale deosebite cu elevii de la Colegiile naționale „Ștefan cel Mare” și „Spiru Haret” din Suceava, la care a funcționat vremelnic. Este membru al Societății Românede Geografie – Filiala Suceava, Membru ANLPR, vicepreședinte SRG și secretar al Filialei SRG Suceava, coordonator şi organizator de   activităţi de specialitate, simpozioane și conferințe.

Înafară de activitatea la catedră, ca profesor de geografie, cea de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, ca inspector de geografie, metodist, mentor și expert al Ministerului de resort, Constantin Cocerhan s-a remarcat ca un foarte bun mentor și îndrumător al practicii pedagogice, atât pentru elevii de la clasele cu profil pedagogic ale Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, cât și pentru studenții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. A participat, de asemenea, la numeroase evenimente și manifestări științifice: simpozioane, conferințe, proiecte naționale și internaționale, concursuri și a fost membru în comisiile olimpiadelor și concursurilor naționale de geografie. A organizat și coordonat pregătirea elevilor în cadrul grupelor de performanță și a desfășurat numeroase activități de voluntariat, a fost însoțitor al loturilor de elevi la concursurile naționale de geografie (Suceava, Oradea, Galați, Sinaia).

Sensibil și empatic, Constantin Cocerhan nu a rămas indiferent la suferința umană și problemele actuale cu care se confruntă societatea noastră și s-a implicat activ în activități de caritate și de voluntariat: donații de cărți la bibliotecile liceelor din municipiul Suceava (din fonduri personale), campanii de ecologizare, acțiuni de susținere a copiilor cu dizabilități de la Complexul terapeutic „Blijdorp România – O Nouă Viață”și lista rămâne deschisă.

A primit, ca recunoaștere și apreciere a activățiiși a muncii sale, numeroase premii, diplome și distincții, dintre care amintim câteva: diplome de excelență pentru rezultate profesionale remarcabile acordate de colegiile „Ștefan cel Mare”, „Mihai Eminescu” Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, diplome de onoare pentru activitatea didactică acordate de Societatea de Geografie din România, Primăria Municipiului Suceava, Premiul Fundației „Frații Bucovineni Sîrghie” pentru Cel mai bun student al Centrului Universitar București ș. a.

Ca urmare a unei prrocupări constante de perfecționare și a pasiunii pentru actul de predare și de cercetare a transmis generațiilor de elevi dragostea pentru geografie, i-a îndrumat și i-a călăuzit spre performanță și le-a insuflat și lor interesul pentru cercetare. A obținut, de-a lungul anilor, rezultate remarcabile, atât la olimpiadele județene și naționale de geografie, cât și la concursurile de comunicări științifice ale elevilor (pe care le vom publica în alt material).

Cine a fostomul Constantin Cocerhan? Profesorul dr. Constantin Cocerhan se autocaracteriza concis ca fiind „bine pregătit profesional, echilibrat în relațiile cu elevii, deschis la comunicare” ca și cum aceste lucruri nu i s-ar datora, ci alții le-au pus la temelia existenței sale. De aceea, atunci când vorbea despre mentorii săi, nu uita pe nimeni, nici un cadru didactic dintre cei care au contribuit la edificarea sa ca om și ca profesorși la desăvârșirea pregătirii sale și care sunt modele de urmat, icoane vii: de la învățătorul TraianCarpiuc, cel care i-a pus pentru prima oară condeiul în mână, la profesorii de gimnaziu și de liceu pe care i-a considerat modele pedagogice. Vorbește cu emoție și admirație despre Vasile Cotos, Ion Crețu, Doina Smereca, Elena și Nicolae Fâșcu, RodicaTiron, Elena și Ilie Tipa, Sorin Treleașicu respect despre magistrii săi de la Universitatea dinBucurești: Valeria Velcea, Maria Pătroescu, Ion Pișota, Traian Naum, Grigore Posea, Grigore Mihai și Mihai Ielenicz.

Dacă nu ar fi devenit profesor, ar fi fost medic. Dar a fost să fie profesor și nu unul oarecare, un profesor de elită, un profesor de suflet al elevilor, iubit și respectat deopotrivă de ei, de părințiilor, prețuit de colegi și de conducerile școlilor în care a predat. Această profesie i se potrivește, îi conturează personalitatea și-i întregește felul de a fi. A dăruit și dăruiește totul școlii și educației.

Frumos la chip și la suflet, deși înpoezia sa, cu preamultă modestie, se consideră a fi: „Simplu, la singular,/ Un om…, doar atât,/ Nici foarte frumos,/ Nici foarte urât”.

Omul Constantin Cocerhan emana bunătate, energii pozitive nebănuite, dorința necondiționatăde a ajuta, de a face lumea în care trăiește mai bună cu recunoștința de a exista cu un scop.

În numele corpului profesoral al Colegiului Național ”Mihai Eminescu, Prof. FELICIA VRANĂU, COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” SUCEAVA

 

P.S. Acest text reprezintă doar parte din articolul trimis pe adresa redacției noastre.

Tags: Constantin Cocerhan

Articole similare

Proiect pentru Muzeul de Istorie Suceava – sistem de ghiduri audio, tur virtual și info-chioșc interactiv
Actualitate

Proiect pentru Muzeul de Istorie Suceava – sistem de ghiduri audio, tur virtual și info-chioșc interactiv

2 octombrie, 2025
Două femei, rănite în centrul Sucevei de o mașină condusă de un șofer în vîrstă de 93 de ani
Actualitate

Două femei, rănite în centrul Sucevei de o mașină condusă de un șofer în vîrstă de 93 de ani

2 octombrie, 2025
Razii ale polițiștilor, în zonele Rădăuți, Gura Humorului, Milișăuți și Vicovu de Sus. Zeci de sancțiuni contravenționale, permise de conducere suspendate și sute de persoane legitimate (Foto)
Actualitate

Razii ale polițiștilor, în zonele Rădăuți, Gura Humorului, Milișăuți și Vicovu de Sus. Zeci de sancțiuni contravenționale, permise de conducere suspendate și sute de persoane legitimate (Foto)

2 octombrie, 2025
Prefectul de Suceava: ”Ziua Internațională a Persoanelor Vîrstnice, o zi dedicată recunoașterii contribuției și experienței celor care au construit comunitatea noastră”
Actualitate

Prefectul de Suceava: ”Ziua Internațională a Persoanelor Vîrstnice, o zi dedicată recunoașterii contribuției și experienței celor care au construit comunitatea noastră”

1 octombrie, 2025
Gheorghe Șoldan, despre investițiile de la Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava: Construim un terminal nou, modernizăm aerogara și pista, îmbunătățim considerabil condițiile de aterizare / decolare
Actualitate

Gheorghe Șoldan, despre investițiile de la Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava: Construim un terminal nou, modernizăm aerogara și pista, îmbunătățim considerabil condițiile de aterizare / decolare

1 octombrie, 2025
AnimaWings a început să opereze zboruri pe ruta Suceava-București. Totodată, Wizz Air a reluat zborurile către Viena (Foto)
Actualitate

AnimaWings a început să opereze zboruri pe ruta Suceava-București. Totodată, Wizz Air a reluat zborurile către Viena (Foto)

1 octombrie, 2025
Articolul următor
Sesiuni de lectură în timpul orelor de curs, la ”Eudoxiu Hurmuzachi”, de ”Ziua Internațională a Cititului Împreună”

Sesiuni de lectură în timpul orelor de curs, la ”Eudoxiu Hurmuzachi”, de ”Ziua Internațională a Cititului Împreună”

Conf. univ. dr. Doina Schipor: Cea mai tristă universitate e acea universitate în care nu găsești studenți pe holuri

Părinți îngrijorați pentru copiii lor, care sînt prezenți pe rețelele de socializare. Psihologul Doina Schipor: Ceea ce ne dorim este ca acești copii să fie în siguranță acolo, să știe să utilizeze resursele respective în direcția obiectivelor pe care ei și părinții lor le au

Pe 15 februarie vor începe lucrările de reabilitare energetică a clădirii fostului dispensar din Adîncata

Pe 15 februarie vor începe lucrările de reabilitare energetică a clădirii fostului dispensar din Adîncata

Radio TOP Suceava 104FM

Cu haz de necaz, cu glume mai mult sau mai puţin reuşite, dar niciodată de autogară, cu ştiri scurte şi la obiect, cu o muzică mai altfel, dar şi cu bîlbe şi prostioare scăpate pe microfon, Radio Top este un amestec de cool, fresh, funny şi chilli. Un amestec de care, uneori, te poţi îndrăgosti la prima vedere sau la prima „degustare”. Ce-am spus: cool, fresh, funny şi chilli? Ei, poftim: uite ce face globalizarea din om!

Secțiuni

  • Actualitate
  • Administrație
  • Audio
  • Educație
  • Featured
  • Politic
  • Sănătate
  • Social
  • Sport
  • Ştiri
  • Tableta zilei
  • Timp liber
  • Top 10
  • Top Magazin

Parteneri

Radio online Romania

Recomandari

Cumpara Criptomonede
Cautimasina.ro

Urmărește-ne

Facebook Twitter Instagram

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Administrație
  • Sănătate
  • Politic
  • Educație
  • Social
  • Sport
  • Timp liber
  • Tableta zilei
  • Audio
  • Top 10

© 2020 Radio TOP Suceava 104 FM