Începînd cu această lună, 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi instalate în casele unor familii din 20 de județe, printre care și județul Suceava. Astfel se va ajunge la 30.000 de dispozitive donate în ultimii ani de E.ON și Delgaz Grid în cadrul campaniei ”Detector pentru viață”. Detectoarele pot salva vieți prin emiterea unor alarme sonore care avertizează timpuriu în caz de incendiu sau în situația acumulării unor concentrații periculoase de monoxid de carbon.
În România, se produc în medie 19 incendii pe zi, majoritatea devastatoare, cauzînd pierderi materiale și victime, potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În același timp, intoxicațiile cu monoxid de carbon au crescut alarmant: numai în primele șase săptămîni ale acestui an, în zona de responsabilitate Delgaz Grid, numărul victimelor a fost comparabil cu cel înregistrat pe tot parcursul anului trecut.
Conform Delgazgrid și E.ON., aceste incidente ar fi putut fi prevenite prin respectarea regulilor de siguranță privind instalațiile electrice și coșurile de fum, precum și prin dotarea locuințelor cu detectoare de fum și monoxid de carbon, care pot alerta în caz de pericol.









