În județul Suceava s-au confirmat 65 de cazuri noi de coronavirus, cu 21 în minus comparativ cu raportarea precedentă. Au fost prelucrate 911 teste. Numărul persoanelor infectate a ajuns la 20.959, iar 18.950 de pacienți au fost declarați vindecați. În județul Suceava sînt 907 cazuri active de infecție cu virusul SARS-CoV-2, cu 15 mai puține față de statistica anterioară. Incidența cumulată s-a redus de la 1,19 la 1,17 la mia de locuitori. În municipiul Suceava, rata de infectare cu noul coronavirus a urcat de la 2,17 la 2,20 la mia de locuitori. La Vatra Dornei incidența este de 1,82, la Rădăuți de 1,72, la Fălticeni de 1,12, iar la Cîmpulung de 1, 09. Singurele localități din județ cu o rată de infectare mai mare de 3 sînt comunele Poiana Stampei, cu 3,91, și Mușenița, cu 3,28. Cincisprezece localități sucevene nu au nici un caz activ de coronavirus. Acestea sînt: Breaza, Brodina, Cajvana, Drăgușeni, Fîntîna Mare, Frumosu, Hîrtop, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Pîrteștii de Jos, Preutești, Slatina, Solca, Straja și Ulma.









