Săptămîna trecută a crescut semnificativ numărul candidaților suceveni examinați la proba de traseu pentru obținerea permisului de conducere. Asta, după ce au venit și examinatori din alte părți. Potrivit Prefecturii Suceava, între 11 și 15 aprilie a fost și un examinator de la București, pe 14 și 15 aprilie au fost prezenți și opt examinatori de la Bacău, iar pe 16 și 17 aprilie la Suceava s-au aflat șapte examinatori de la Vaslui. Conform sursei citate, în aceste condiții a fost posibilă examinarea la proba de traseu a 689 de candidați, față de o medie de aproape 200 de candidați/săptămînă care se înregistrează în mod curent.