Fermierul sucevean Doru Lefter este încrezător că europarlamentarii români vor reuși să obțină pentru fermierii români subvenții în media Uniunii Europene, însă acesta spune că aceasta nu este singura problemă a fermierilor noștri. Medicul veterinar Doru Lefter are o fermă cu peste 100 de vite și cu 100 de hectare de teren pe care le lucrează.
Întrebat dacă e de părere că inițiativa europarlamentarilor români va fi o reușită, domnul Lefter a declarat: ”Eu zic că da, doar că subvenția egală cu a fermierilor europeni este doar o parte, doar vîrful icebergului problemelor pe care le au fermierii români. Fermierii români au mult mai multe probleme care țin de organizare, care țin de lobby, care țin de educație, e o chestiune pozitivă, e o chestiune care ne aduce un anumit soi de satisfacție materială, pentru că vom primi în medie, să spunem, 50 de euro în plus pe cap de animal sau, nu știu, 30 de euro în plus pe hectarul de de pămînt, dar nu se limitează aici problemele agricultorilor români. De la fermierul care își produce cu greu, știu eu, grîul, porumbul sau laptele și pînă la prețul pe care el ar trebui să-l primească există alte verigi care trebuie rezolvate, și nu asta este singura problemă a fermierului”.
Doru Lefter a adăugat: ”Eu sînt în grupuri de discuții pe chestiunea asta cu subvențiile, care este în principal o inițiativă a unui europarlamentar PNL, Daniel Buda, care este, la fel, fermier undeva în zona Ardealului. E o inițiativă care cred că va avea succes, dar, v-am zis, cred că trebuie rezolvate multe alte etape care să presupună finalmente un preț onorabil pentru fermierul român la ceea ce el produce”.
Întrebat dacă rezolvarea celorlalte probleme ține de România sau de Uniunea Europeană, domnul Lefter a afirmat: ”Eu cred că problemele noastre sînt mai multe acasă decît la Bruxelles. Chestiunele țin de o ierarhizare și un anumit soi de egalizare a șanselor în lanțul alimentar, adică de la pămînt pînă la litrul de lapte de pe raftul supermarketului. Sînt oameni care cîștigă foarte bine în anumite verigi, care înseamnă procesator, retailer și așa mai departe. Sînt verigi care cîștigă foarte prost, în speță fermierul, adică baza, pentru că legislativ România n-a făcut mare lucru pe domeniul ăsta. Se puteau face măcar copii după modele occidentale”.
Doru Lefter a explicat ce se întîmplă în Elveția, de pildă: ” Eu am fost anul ăsta într-o vizită în Elveția, unde am văzut că există legislație și există un oarecare tip de respect între diferitele tipuri de categorii sociale care participă la același lanț alimentar. Adică un fermier primește în medie, să spunem, dacă e să luăm litrul de lapte, între 38 și 42% din prețul final. În România, cît ne-am chinuit, prețul pe care-l primește fermierul pe litrul de lapte nu depășește 24-26%”.