Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis un mesaj cu prilejul Crăciunului, despre care spune că este ”o sărbătoare a bucuriei, a speranței și a timpului petrecut alături de cei dragi”.
Domnul Șoldan mai spune: ”Cred că, mai ales în aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu. Pentru cele bune, dar și pentru lecțiile mai grele ale vieții, care poate ne-au făcut mai puternici, mai înțelepți.
A fost un an intens pentru județul nostru.
Un an cu realizări importante pe plan administrativ, dar și cu momente dificile, așa cum au fost inundațiile de la Broșteni.
Am arătat însă că solidaritatea oamenilor este mai puternică decât orice viitură.
Indiferent de orientarea religioasă, de preferințele politice sau de statut, ne-am pus umăr lângă umăr și, împreună, am creat cel mai puternic baraj în fața dezastrului.
Dragi suceveni,
Îmi doresc ca sărbătoarea Nașterii Mântuitorului să vă aducă în case și în suflete pacea și echilibrul pe care le căutăm cu toții.
Și, mai ales, speranța că anul care vine va fi mai bun pentru fiecare dintre noi.
Sărbători fericite tuturor!”.









