Fostul viceprimar PNL al Sucevei, Lucian Harșovschi, acuză administrația condusă de Vasile Rîmbu, suspendat din PSD pînă în iulie anul viitor și care în prezent se afișează la manifestările PNL, că a dat copy-paste proiectelor fostei administrații.
Într-un mesaj al domnului Harșovschi se arată că ”la școală, copiatul se pedepsește. În politică și administrație, însă, trebuie să ai curajul să îți asumi și să spui adevărul: s-au făcut și lucruri bune înainte, nu doar lucruri rele. Nu este nicio rușine să continui un proiect bun. Rușinos este să îl prezinți ca și cum tu l-ai gândit. Programul de Modernizare a Sucevei de la Scara Blocului este, de fapt, programul de Regenerare Urbană, redenumit de Vasile Rîmbu”.
Lucian Harșovschi spune mai departe: ”E bine că se continuă și că se fac aceste lucrări, chiar dacă mai târziu. Sunt lucruri firești pentru anul 2026 și, până la urmă, este normal ca ele să se vadă în fața fiecărei scări de bloc. Această informare, dar și cele care vor urma, au un scop clar: să arate că viziunea pe care Vasile Rîmbu ne-o prezintă în zeci de informări repetate și reluate nu îi aparține. Dacă administrația actuală continuă aceste proiecte, este foarte bine. Dar sucevenii trebuie să știe adevărul: proiectele au fost găsite în Primăria Suceava, iar echipa de specialiști formată acolo este cea care le implementează. Sunt aceiași oameni care, până nu demult, erau criticați și amenințați. Astăzi, însă, sunt buni. Astăzi, tot ei sunt cei care duc proiectele mai departe. ”De fapt, prin profesionalismul lor, acești oameni au reușit ca, după aproape doi ani, să îl facă pe Vasile Rîmbu să înțeleagă că blocarea proiectelor nu ajută nici sucevenii și, până la urmă, nici administrația pe care o conduce. E bine că proiectele merg înainte. Dar adevărul despre cine le-a gândit, cine le-a pregătit și cine le implementează trebuie spus”.
În final, domnului Harșovschi repetă că modernizarea Sucevei ar trebui să însemne proiect cu greutate, nu doar linii trasate pe asflat și demolări. Acesta spune: ”Dar Suceava nu poate însemna doar atât. Pentru că modernizarea unui oraș înseamnă mai mult decât câteva linii trase pe asfalt și câteva demolări. Iar creșterea taxelor și a impozitelor nu poate fi confundată cu dezvoltarea. Sucevenii așteaptă o viziune pentru întregul oraș, noi proiecte europene și investiții care să aducă dezvoltare și să schimbe cu adevărat fața orașului. Suceava are nevoie de proiecte mari, de investiții și de o direcție clară pentru viitor, nu doar de lucrări de întreținere prezentate drept modernizare”.






