Lucrări care definesc teme majore, precum <Structurile>, <Călătorii inițiatice>, <Sfinxul>, <Însingurare>, <Omul, timpul, spațiul> sau <Murim spre a ne naște>, semnate de bucovineanul Ion Mândrescu, ”unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai sculpturii românești contemporane”, vor fi expuse la Muzeul Olteniei Craiova. Conform Muzeului Național al Bucovinei, expoziția intitulată <Ion Mândrescu. Omul, Timpul, Spațiul> și organizată de MNB în parteneriat cu Muzeul Olteniei Craiova, va putea fi vizitată în perioada iunie – iulie 2025. Vernisajul va avea loc vineri, 13 iunie 2025, ora 12.00, la muzeul din Craiova.
În comunicatul de presă transmis, Muzeul Național al Bucovinei îi face o scurtă prezentare sculptorului Ion Mândrescu: ”Născut pe pămînt bucovinean, artistul a studiat la Institutul de Arte Plastice <Nicolae Grigorescu>, din București. În 1979 a obținut premiul revistei <Amfiteatru> iar în 1981 a cîștigat o bursă pentru sculptură și, timp de doi ani, a avut un atelier la Muzeul de Artă <Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck>.
Cu un palmares profesional solid, Ion Mândrescu, expunea în 1992, la Sevilla și la Viena, iar în 1995, la Strasbourg. Și-a consolidat recunoașterea internațională cu ocazia expoziției de la Centrul Cultural Român de la Paris, din 1993, cînd a fost descoperit și preluat pentru a fi expus și reprezentat, în termeni de exclusivitate, de galeria Akka Valmay, de pe faimoasa Rue de Seine.
Este prezent permanent cu opere în galerii din București, Viena și Paris și a obținut pentru lucrările sale numeroase premii și distincții.
Peste 200 de lucrări din creația sa se află în colecții private și publice din țară și străinătate”.










