Cîteva mii de credincioși au asistat, astăzi, la slujba de la Mănăstirea Putna pentru pomenirea domnitorului Ștefan cel Mare. Pe 2 iulie este Sfîntul Voievod Ștefan cel Mare și astăzi se împlinesc 519 ani de la moartea voievodului. Majoritatea credincioșilor erau îmbrăcați în haine populare, iar slujba a fost oficiată de un impresionant sobor de preoți, în frunte cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Damaschin Dorneanul. În curtea mănăstirii au fost recitaluri de muzică patriotică și religioasă. Evenimentul a mai inclus o paradă militară și depunerea de coroane de flori la mormîntul domnitorului Ștefan. La sărbătoarea de la Putna s-au aflat, printre alții, prefectul Alexandru Moldovan, subprefectul Cristian Șologon, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, soția sa, Ana Ilca Mureșan, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, secretarul de stat pentru Culte, rădăuțeanul Ciprian Olinici, parlamentarii Ioan Balan, Daniel Cadariu și Gheorghe Șoldan, președința Organizației Județene de Femei a PSD, Larisa Blanari, și mai mulți primari. Au fost prezenți și credincioși din Republica Moldova și Ucraina, inclusiv primari.