În actualul context epidemiologic și avînd în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, prefectul de Suceava Alexandru Moldovan roagă cetățenii să respecte regulile de distanțare fizică în cadrul întîlnirilor familiale și să limiteze, la maximum, orice contact direct cu alte persoane în afara celor care fac parte din familia restrînsă. De asemenea, el solicită evitarea zonelor aglomerate, unde cetățenii sînt expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere și locuri de joacă. În același timp, prefectul Moldovan face apel la respectarea cu strictețe a regulilor de igienă personală și solicită purtarea corectă a măștii de protecție, astfel încît să acopere gura și nasul.