Omul de afaceri sucevean Florin Pușcașu a declarat, la Radio Top, că dorința AUR a fost aceea de a obține un scor cît mai bun la parlamentare. Domnul Pușcașu a candidat din partea AUR pentru Camera Deputaților, de pe prima poziție, și a obținut un mandat de parlamentar. Florin Pușcașu a afirmat: „Ne-am dorit din toată inima și din toate puterile noastre să ajungem să fim voci care să se facă auzite. Din păcate, AUR-ul nu a avut canale de comunicare în mass-media pentru a se face auzit. Singura noastră șansă era să intrăm în Parlament, pentru ca lumea să ne privească cu alți ochi, să ne poată asculta, să avem acces la informarea pe care dorim s-o facem oamenilor. Să ne facem nu noi cunoscuți, ci lupta noastră s-o facem cunoscută și să le dăm speranțe oamenilor că există cineva care este dispus să lupte și să se jertfească pentru neamul românesc”. Întrebat dacă în calitatea sa de om de afaceri și-ar dori să fie cooptat în Comisia Economică a Camerei Deputaților, Florin Pușcașu a răspuns: „Aș vrea să fiu un bun român și să activez acolo unde pot fi de folos. Nu m-am gîndit la nici o comisie”. AUR Suceava va mai fi reprezentat în Parlament de cunoscutul sculptor Mircea Dăneasa în Senat, și de președintele Organizației și omul de afaceri Dorel Acatrinei în Camera Deputaților. Florin Pușcașu a mai spus, la Radio Top, că AUR Suceava are în rîndurile sale profesori, artiști și oameni de afaceri, care, în general, nu au mai activat în sfera politicii pînă acum. AUR s-a înființat în septembrie 2019 și este partidul-surpriză de la alegerile din 6 decembrie, obținînd aproximativ 10% din sufragii la nivel național. În județul Suceava, la votul pentru Camera Deputaților partidul a avut 14,51%, iar la cel pentru Senat 14,71%.