În județul Suceava s-au raportat 83 de cazuri noi de coronavirus, cu 11 în plus în comparație cu ziua precedentă, după ce au fost efectuate 1.314 teste. Numărul cazurilor active s-a redus cu 115, de la 1.699 la 1.584. În municipiul Suceava sînt 421 de cazuri în evoluție, cu 17 mai puține decît la raportarea anterioară. Rata de infectare a scăzut de la 3,85 la 3,56 la mia de locuitori. În celelalte municipii, situația se prezintă astfel: Rădăuți – 87 de cazuri și o incidență de 2,88, Fălticeni – 75 de cazuri și o rată de infectare de 3,10, Cîmpulung – 46 de cazuri și o incidență de 2,85, și Vatra Dornei – 64 de cazuri și o rată de infectare de 4,48. Astfel, Rădăuțiul și Cîmpulungul revin în scenariul galben. Comunele Cîrlibaba și Mușenița sînt singurele localități din județ fără nici un caz activ de infecție COVID-19. Unsprezece localități au cîte un caz, 29 au sub cinci, 32 sub zece, iar 40 peste zece. Incidența cazurilor de îmbolnăvire a coborît de la 2,50 la 2,30 la mie.