Meciul de joi dintre România și Turcia, contînd pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal 2026, poate fi privit și ca o continuare simbolică a confruntărilor istorice dintre români și turci pe cîmpul de luptă. Deși pornim cu șansa a doua, istoria ne învață că românii au produs și surprize.
Directorul Muzeului Național al Bucovinei, doctorul în arheologie Emil Ursu, a declarat în cadrul unei emisiuni la Radio Top: ”Am fost legați de Imperiul Otoman de la sfîrșitul secolului al XIV-lea pînă în 1878, ba chiar și în Primul Război Mondial. Cine a ieșit învingător? Cei care aveau mai mult antrenament, mai mulți bani, stadioane mai serioase. Însă, uneori existau și surprize. Ca să facem o paralelă fotbalistică, vă amintiți că Foresta a bătut-o cu 5-4 pe Dinamo după ce a fost condusă cu 4-0? Cam așa s-a întîmplat în 1475 la Vaslui, unde turcii au luat o bătaie soră cu moartea”.
Marea provocare de joi pentru tricolori este faptul că joacă la Istanbul. Istoric vorbind, românii au ”jucat” mai mult pe ”teren propriu”. A punctat Emil Ursu: ”Noi în deplasare nu prea ne-am dus. A fost celebra bătălie de la Kosovo Polje (Cîmpia Mierlei)”.
Domnul Ursu a trecut în revistă, la Radio Top, nouă dintre cele mai importante confruntări care au definit rezistența românească în fața Porții, afirmînd cu ușor umor că urmează ”episodul zece”.
Prima mare confruntare evocată este cea de la Rovine, unde Mircea cel Bătrân îl învinge pe sultanul Baiazid I. Totuși, victoria nu a fost decisivă, deoarece, așa cum a explicat Emil Ursu, domnitorul ”cîștigă lupta, dar (…) pleacă în munți, în Transilvania”, în timp ce otomanii reușesc să-i pună fratele pe tron, pe Dan I.
Un alt episod spectaculos este atacul de noapte al lui Vlad Țepeș, din 1462, considerat o lovitură de imagine puternică. Cu toate acestea, după confruntare, domnitorul se retrage în Transilvania, unde ajunge chiar să fie arestat, revenind ulterior în țară.
Cea mai importantă victorie rămîne, potrivit istoricului, cea de la Vaslui, din 1475, obținută de Ștefan cel Mare. ”Acolo a fost o treabă serioasă”, a spus Emil Ursu, subliniind că înfrîngerea a fost atît de puternică încît, în anul următor, însuși Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a venit personal în campanie împotriva Moldovei.
Urmează bătălia de la Războieni, în 1476, unde Ștefan cel Mare este înfrînt, însă situația se echilibrează strategic. Deși otomanii asediază Cetatea Sucevei și Cetatea Neamțului, nu reușesc să le cucerească și sînt nevoiți să se retragă. A explicat domnul Ursu: ”Pînă la urmă au cîștigat, dar n-au cîștigat. S-au retras, un fel de remiză. Problema este că în retragere a fost un dezastru. Dăduse și o dezinterie în armată otomană și au fost destul de crunt. S-a lăsat cu foarte, foarte mulți morți. Nu s-a transformat neapărat într-o victorie, dar știți cum, a fost 0-0 pentru Ștefan cel Mare”.
Tot din perioada lui Ștefan cel Mare este amintită și confruntarea de la Șcheia, din 1486, unde, deși inițial situația a fost dificilă, moldovenii reușesc să revină și să obțină victoria.
Un moment critic apare în 1538, cînd Petru Rareș își pierde domnia în fața lui Suleiman Magnificul. Domnitorul fuge, iar otomanii ocupă Cetatea de Scaun a Sucevei și pun mîna pe tezaurul țării în urma trădării boierilor.
La capitolul rezistență este menționată și lupta de la Roșcani, unde Ioan Vodă cel Cumplit se confruntă cu forțele otomane, dar sfîrșitul său este tragic.
Un alt moment important este bătălia de la Călugăreni, din 1595, unde Mihai Viteazul obține o victorie importantă și, spre deosebire de alți domnitori, reușește să-și păstreze tronul.
În fine, războiul din 1877–1878, cunoscut ca Războiul de Independență, marchează desprinderea de Imperiul Otoman, dar scoate la iveală și slăbiciunile armatei române de la acea vreme. ”Se vede că armata noastră (…) avea un leadership nobiliar boieresc (…) o chestie de bonton”, a explicat Emil Ursu, subliniind problemele de organizare și competență.
În ansamblu, concluzia istoricului este că, deși confruntările au fost adesea dificile, românii au reușit, în momente-cheie, să reziste și chiar să producă surprize.
