Ni s-a cam terminat fotbalul în meciul cu Ucraina. După partida epuizantă cu vecinii noștri de la nord am rămas doar cu determinarea și cu parte din disciplina tactică cu care Naționala a început Campionatul European, în uralele optimiștilor și într-o ploaie de ironii din partea scepticilor. I s-a cam terminat și inspirația selecționerului, care la meciul cu Belgia și Slovacia nu a trimis în teren cel mai bun 11 și nici schimbările nu i-au prea ieșit. Probabil că Iordănescu junior a fost forțat să recurgă la unele schimbări, din cauza faptului că jucătorii noștri, nefiind angrenați, decât în rare cazuri, în campionate puternice, iar unii dintre ei fiind profesioniști în lustruitul băncilor de rezerve, au fost dărâmați după efortul uriaș depus în primul meci. S-a văzut în partida de la Frankfurt că fotbaliștii români nu sunt capabili de un efort susținut la intervale mici de timp, exemplele fiind în primul rând fundașii, care au făcut niște gafe monumentale, care, din fericire, nu au fost speculate de slovaci, care nici ei nu par să poată mai mult.
După meciul cu Ucraina, ai noștri au fost părăsiți și de preluări, și de stopuri, și de degajări, și de pase, și de inspirație, și de curajul de a ataca poarta adversă. Curaj care venit la golul lui Nicușor Stanciu din primul meci și care a fost aliatul Naționalei pe tot parcursul acelei partide, dar care s-a risipit în minutul 2 al partidei cu Belgia și a revenit de-abia în momentul în care România a înscris din penalty în meciul cu Slovacia.
În schimb, norocul nu i-a părăsit pe ai noștri. Norocul i-a împins de la spate într-o grupă în care Belgia și Ucraina erau favorite certe și care s-a terminat, aproape uluitor, cu România pe primul loc, cu Belgia pe locul II și cu Ucraina ”băgată în ședință” pentru ratarea calificării. Însă, cum se spune prea des de către cei de partea cărora se așează norocul, norocul și-l face omul cu mâna lui. În cazul de față cu mâna lui Niță, cu piciorul lui Stanciu, cu fruntea lui Drăgușin și cu mintea lui Iordănescu junior.
Și pe ai noștri, lucru foarte important, nu i-a părăsit niciodată publicul. Și nu că nu i-a părăsit, dar i-a fost aproape mereu în meciurile de la Munchen, Koln și Frankfurt, pe care am avut norocul și bucuria să le văd din tribune. Le-a fost atât de aproape încât le-a șoptit lui Niță în ce parte să se arunce atunci când adversarii trăgeau la poartă, lui Rațiu că urmează să fie atacat de un adversar și că trebuie să dea urgent drumul la mine, și lui Stanciu că Man este demarcat și așteaptă mingea.
Românii ar putea fi dați lesne în judecată pentru că au cântat și au strigat atât de tare încât au fugărit păsările care-și făcuseră cuib în parcurile din apropierea stadioanelor și fiindcă au pus în pericol structurile celor trei arene, mai ales că au și țopăit, nemulțumindu-se doar să-și pună corzile vocale la treabă.
Au fost trei meciuri care, efectiv, m-au stors din punct de vedere emoțional. Fotbaliștii și spectatorii au scos și ultima picătură de emoție din mine, așa cum ucrainenii, belgienii și slovacii au stors ultima picătură de transpirație din fotbaliștii noștri. Însă, de așa ”chin” să tot să ai parte. Întrebați-i pe prietenii și pe vecinii voștri care au fost măcar la unul dintre meciuri dacă nu este chiar așa.
Fotbalistic vorbind, România a început foarte sus, a fost depășită lejer de Belgia și a fost așa și așa cu Slovacia. Însă, din punct de vedere social, România a fost mereu la înălțime și cu siguranță tot de la același nivel va și pleca de la acest Campionat European. România a demonstrat că poate fi unită, poate fi vocală și poate fi civilizată. România de peste tot, și România din România, și România de acolo pe unde a dus-o viață de voie sau de nevoie.
Acum despre România se scrie și se vorbește. Și încă frumos. Pe merit. Se scrie și se vorbește despre România care nu era decât o notiță de subsol , și atunci mai mult de rău. Roooo-mânia e, Rooo-mânia e, România e, e, e,e! Hai, România, oriunde te-ai afla!
Sorin Avram
Comentariu scris și pentru pagina mea de Facebook și pentru Cotidianul.
