Absolvenţii claselor a VIII-a susțin astăzi, 27 iunie, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
În județul Suceava s-au înscris pentru a susține probele examenului de Evaluare Națională 6.514 elevi, potrivit Inspectoratului Școlar Județean. Examenul este organizat în 156 centre de examen și a debutat pe 25 iunie cu proba scrisă la Limba și literatura română. 323 de candidați suceveni au absentat la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2024, asta însemnînd aproximativ 5% din total. Nici un candidat nu a fost eliminat.
Peste 200 de polițiști suceveni din cadrul structurilor de ordine publică, siguranță școlară, investigații criminale și poliție rutieră, asigură climatul de siguranță și liniștite publică pentru desfășurarea în condiții optime a activităților de examinare. Măsuri de siguranță suplimentare sînt luate și pentru desfășurarea în siguranță a Examenului Național de Bacalaureat, care se desfășoară tot în această perioadă.
Pentru evaluarea lucrărilor scrise a fost constituit un Centru zonal de evaluare: Liceul cu Program Sportiv Suceava, cu două puncte de lucru: Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava și Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava.
Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.