Un nou pas pentru construirea Sălii Polivalente de 5.000 de locuri din Suceava. Studiul de Fezabilitate revizuit pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost prezentat și avizat, miercuri, 16 septembrie, în cadrul ședinței Comitetului Tehnico-Economic de la Ministerul Dezvoltării, anunță Primăria Suceava.
Totodată, au fost avizate dotări suplimentare solicitate de Primăria Suceava: un sistem de stocare a energiei electrice, un sistem performant de sonorizare pentru evenimente și suprafețe de joc interschimbabile.
Valoarea acestor dotări este estimată la aproximativ 14 milioane de lei, cu TVA, iar costurile vor fi suportate de Compania Națională de Investiții.
Potrivit estimărilor actuale, lucrările executate prin CNI ar urma să fie finalizate în aproximativ 5 luni. În paralel, Primăria Suceava va realiza lucrările pentru amenajarea parcării, cu un termen de maximum 3 luni.







