La aproape cinci ani după ce au deschis ancheta de la Spitalul Județean Suceava privind zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu, în plină pandemie de Covid, procurorii au dat o soluție de clasare pe linie.
Mai exact, toate persoanele vizate de cercetări au fost declarate nevinovate chiar de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fără ca dosarul să mai fie trimis în instanță. Procurorii au închis dosarul pentru că ”faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală”.
Au fost cercetați în dosar managerul Spitalului Județean de atunci, Vasile Rîmbu, directorul medical, Mircea Macovei, directorul de îngrijiri, Doina Chirap, și medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, coordonator al Compartimentului de Prevenire a Infecțiilor în cadrul spitalului.
Suspecții au fost acuzați de procurori că, ”în perioada ianuarie 2020 – 25 martie 2020, nu au organizat, condus şi administrat spitalul astfel încît, pe de o parte, unitatea medicală să poată acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, iar pe de altă parte, spitalul să fie în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză, pentru a putea participa cu toate resursele la înlăturarea efectelor pandemiei provocate de SARS-CoV-2”.










