Două spitale sucevene implicate în gestionarea situației provocate de pandemie vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 800.000 de lei din Fondul de rezervă al Consiliului Județean. Conform unei hotărîri aprobate astăzi de consilieri cu unanimitate de voturi, Spitalul Fălticeni va primi 500.000 de lei, iar Spitalul de Boli Cronice din Siret 300.000 de lei. Banii vor fi folosiți pentru dotarea cu materiale și echipamente. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat că pentru spitalul fălticenean administrați județeană ”a mai acordat 800.000 de lei, dar nu a fost suficient” și că ”banii vor fi folosiți pentru materiale și echipamente necesare gestionării sistemului de luptă împotriva coronavirusului”.









