În iunie 2023 au început lucrările la prima construcție din campusul 2 de la Moara al Universității <Ștefan cel Mare> Suceava. Este vorba despre un cămin studențesc cu 820 locuri. În Campusul 2 se vor mai construi 2 clădiri destinate învățămîntului dual, o cantină studențească, un teren de sport, un parc fotovoltaic, o Casă de Cultură a Studenților și 2 sedii de facultăți.
Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, a spus la Radio Top că lucrările merg foarte bine. A declarat acesta: ”Lucrările avansează într-un ritm alert. Această firmă care lucrează este una serioasă. Au termen anul acesta să închidă lucrările. Avînd în vedere stadiul în care se află, sînt foarte mari șanse să se închidă anul acesta”.
Comuna Moara nu are implicare în lucrările ce se desfășoară în campusul 2 al USV. Terenul este al Ministerului Educației și este dat în administrare universității sucevene. ”USV a accesat anumite proiecte și le dezvoltă”, a adăugat primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi.