Consiliul Interministerial s-a întîlnit, astăzi, și a dat aviz pozitiv proiectului de autostradă Pașcani – Suceava. Conform președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, ”urmează de astăzi să fie pus pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii timp de 10 zile pentru transparență decizională, după care în ședință de Guvern se aprobă indicatorii tehnico – economici, asta înseamnă undeva la sfîrșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, după care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) poate scoate la licitație proiectarea tehnică și execuția. Reamintim că tot în transparență decizională este afișată și documentația pentru Autostrada Nordului – Varianta Ocolitoare Gura Humorului”. Domnul Flutur a adăugat: ”Sînt șanse reale ca în acest an să aflăm cîștigătorii licitațiilor, pentru a începe, în sfîrșit, lucrările la primele autostrăzi din județul Suceava”.










