Fostul Cinematograf ”Doina” din municipiul Fălticeni va fi transformat Centru Cultural Multifuncțional, printr-o investiție de aproape 3 milioane de euro. Aceasta este realizată cu fonduri europene atrase de Primărie prin Programul Operațional Regional. Potrivit primarului Cătălin Coman, lucrările programate să fie finalizate în vara anului viitor au depășit stadiul de 50%. Pe lîngă filme, Centrul va găzdui spectacole de teatru, activități scolare și extrașcolare și întîlniri cetățenești.
A declarat Cătălin Coman: ”Va fi și o refuncționalizare interioară, pentru că vor fi patru săli de evenimente. Putem derula simultan patru activități, bineînțeles cu dimensiuni diferite. Sălile vor fi dotate cu mobilier specific, aparatură și sonorizare modernă, sisteme de climatizare moderne noi, o tribună retractabilă pentru activități care necesită mai mult sau mai puțin spațiu. Va fi o clădire foarte frumoasă și funcțională”.






