Primii 96 de suceveni care au depus documentația pentru programul ”Rabla local” își vor primi banii în perioada 1-5 decembrie. Primarul Ion Lungu a spus că aceștia vor primi cîte 3.000 de lei, 600 de lei de la Primărie și 2.400 de lei de la Guvern. Ion Lungu a declarat: ”Pentru 96 de autovehicule s-a adus dovada casării. Am pregătit suma de 57.600 de lei de la Primăria Suceava și 230.400 de lei de la Guvern, în total 288.000 de lei, ca să putem plăti despăgubiri la primele 96 de persoane care îndeplinesc condițiile și care au adus documentul de casare”. În total, 423 de suceveni au accesat acest program. Pînă în prezent, Primăria Suceava a procesat 250 de dosare.