Primăria Suceava susține că vechiul sistem pentru parcări evita cozile: Procedurile noastre au fost blocate de Prefectura Suceava

Primăria Suceava le cere scuze sucevenilor care stau la coadă încă de la primele ore ale dimineții pentru obținerea locurilor de parcare de riverani și susține că situația a apărut după ce a fost blocat vechiul sistem de atribuire, pe care îl consideră unul modern și eficient.

Într-un mesaj public, reprezentanții instituției au transmis că ”Primăria Suceava a avut un sistem funcțional, digital, modern, simplu și elegant pentru evitarea acestor cozi, însă procedurile noastre au fost blocate de Prefectura Suceava”.

Municipalitatea mai arată că a suplimentat numărul de operatori pentru a reduce timpul de așteptare, însă este nevoită să lucreze în actualele condiții. Se precizează în comunicat: ”Sîntem alături de cetățeni și facem tot posibilul să rezolvăm această barieră birocratică în cel mai scurt timp”.

Începînd de astăzi, 19 iunie, a început emiterea abonamentelor de parcare pentru riveranii din zonele 6 Noiembrie 1, 6 Noiembrie 2, Mărășești 1, Mărășești 2, Mărășești 3 și Mărășești 4. Cererile se depun la casieria din parcarea subterană P1, în intervalul orar 08.30-15.30.

Amintim că Primăria a renunțat la sistemul de licitații pentru atribuirea locurilor de parcare. Abonamentele sînt acordate acum după regula ”primul venit, primul servit”, iar costul unui abonament este de 500 de lei pe an. Harta zonelor și a locurilor disponibile poate fi consultată pe platforma parcari.primariasv.ro.

Exit mobile version