Municipalitatea suceveană va contracta un împrumut în valoare de 10 milioane de euro pentru asfaltarea a 30 de străzi de pămînt, dintre care 15 din Burdujeni, șapte din zona centrală, cinci din Ițcani și trei din Zamca. Primarul Ion Lungu a declarat că sînt avute în vedere următoarele străzi: Dobrilă Eugen, Făgetului, Molidului, Ștefan Luchian, Eternității, Pictor Panaiteanu, Fagului, Nicolae Grigorescu, Alunului, Anton Holban, Traian Popovici, Pictor Romeo Calancea, Plevnei, Tiberiu Popeia și Victor Babeș. Mai sînt vizate străzile Zimbrului, Teodor Ștefanelli, Solidarității, Emil Cioran, Petru Comarnescu, Dracinschi, Nicolae Titulescu, 28 noiembrie, Decebal, Vasile Lupu, Dragomirna, Epaminonda Bucevschi, Mihail Kogălniceanu, Petuniilor și Ștefan Octavian Iosif. Primarul a afirmat: „Din păcate, cei de la Uniunea Europeană ne consideră foarte evoluați și nu sînt bani deloc pe infrastructură de drumuri și parcări, un lucru foarte delicat și dezamăgitor pentru noi. În primul rînd discutăm de parcări supraterane unde ne-am luptat atît și nu am reușit. Am spus că la cea de lîngă primărie vrem să facem un artificiu legal să o legăm de axul central. Pînă atunci nu văd altă soluție decît de a angaja Primăria un credit de 10 milioane de euro cu care să reabilităm 30 de străzi de pămînt”. Ion Lungu a adăugat: „Vrem să luăm un credit să asfaltăm străzile de pămînt, pentru că discutăm de civilizație, de oameni care trăiesc la oraș și încă au străzi de pămînt”.