Ședința ordinară a Consiliului Local Suceava programată luni, 12 octombrie, de la ora 10:00, nu s-a mai desfășurat, după ce primarul Vasile Rîmbu și viceprimarul Dan-Ioan Cușnir au decis retragerea proiectelor de pe ordinea de zi. Potrivit unei comunicări transmise consilierilor de secretarul general al municipiului, Alexandru Moldovan, proiectele urmează să fie analizate în ședința programată pentru 29 octombrie.
În adresa transmisă aleșilor locali se precizează că decizia a venit după analizarea solicitărilor și a punctelor de vedere exprimate de o parte dintre consilieri cu privire la oportunitatea și urgența ședinței. Secretarul general invocă articolul 136 din Codul administrativ, potrivit căruia ”Inițiatorul proiectului îl poate retrage sau poate renunța, în orice moment, la susținerea acestuia”.
În urma retragerii proiectelor, ședința convocată pentru 12 octombrie ”a rămas fără obiect”, se arată în comunicarea semnată de Alexandru Moldovan.
Explicația Primăriei a fost însă contestată de consilierul local Radu Bores, care a cerut clarificări. Acesta susține că retragerea proiectelor nu înseamnă automat anularea convocării Consiliului Local și întreabă care este temeiul legal concret al acestei proceduri.
A întrebat Radu Bores, la postarea de pe pagina de Facebook a Primăriei Suceava în care se anunță anularea ședinței: ”Actul administrativ de convocare nu are un alt act care să-i anuleze efectele. Care este temeiul legal concret în baza căruia considerați că retragerea proiectelor determină automat încetarea efectelor dispoziției de convocare? Care este temeiul legal în baza căruia secretarul general poate să revoce dispoziția de convocare?”. Consilierul a solicitat, de asemenea, explicații privind eliminarea punctului ”Diverse”.










