Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava a derulat în format hibrid cea de-a X-a ediție a conferinței internaționale <Student în Bucovina>. Conferința are loc sub egida Ministerului Educației, iar la actuala ediție au participat fizic peste 100 de studenți de la programele de studii de licenţă, masterat şi doctorat de la USV, și 50 de studenți în format online de la universități din Cluj-Napoca, Oradea, Miercurea Ciuc, Baia Mare, Cernăuți și Kiev. Într-un comunicat al universității sucevene se arată: „Evenimentul s-a adresat exclusiv studenţilor, avînd rolul de a-i ajuta să deprindă interesul şi abilităţile necesare pentru cercetare, începînd de la nivelul studiilor de licenţă. Prezenţa studenţilor din alte instituții de învățămînt superior româneşti şi din străinătate dovedeşte prestigiul internaţional al conferinţei şi, în acelaşi timp, reprezintă o nouă oportunitate pentru universitatea noastră de a dezvolta proiecte didactice şi de cercetare în parteneriat cu alte centre universitare”.









