În 2021, unitățile școlare din municipiul Suceava vor beneficia de bugete „mult mai mici” în comparație cu anul trecut pentru cheltuieli de investiții. Primarul Ion Lungu a declarat că anul acesta vor fi executate ample lucrări de investiții la doar patru unități: Colegiul Național „Petru Rareș” – noul corp de clădire, cu săli de clasă și laboratoare, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” – sala de gimnastică, Școala nr.10 – sala de sport și Grădinița de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Primarul a afirmat: „Fac apel la directorii de școli să nu mai propună la buget lucrări de investiții, că oricum nu o să le aprobăm. Lucrările de reabilitare a clădirilor, de schimbare a instalațiilor de încălzire, sanitare vor fi prinse pe fonduri europene”. Ion Lungu a mai spus că vrea ca la școli să fie implementat un proiect de digitalizare pentru urmărirea consumurilor energetice. El a explicat: „Cîteodată, acolo se consumă fără număr pentru că nu plătesc școlile, ci primăria. Trebuie să înțeleagă că e o perioadă grea și că trebuie să facem eforturi pentru a micșora costurile și la școli”. Anul trecut școlile din municipiul Suceava au avut un buget de 5 milioane de euro.