În județul Suceava sînt unități de învățămînt unde s-au introdus opționale de istorie locală. Declarația a fost făcută, la Radio Top, de profesorul doctor în istorie Daniel Hrenciuc, inspector școlar de specialitate. El a afirmat: „Nu tot județul Suceava se raportează la moștenirea istorică, la Bucovina, ci undeva la 80%, așa că nu peste tot ar trebui un opțional legat de istoria Bucovinei. Acum, unii profesori se raportează la istoria locală, ceea ce este foarte, foarte bine. De exemplu, de trei ani avem la Colegiul Național <Mihai Eminescu> un curs opțional de istorie a Sucevei, susținut de un profesor originar din Fălticeni. Este o oră pe săptămînă. Apoi, la Șcheia a apărut cel mai bun opțional care mi-a fost dat să văd, despre istoria rromilor. Din nefericire, în județ sînt prea puține opționale de istoria rromilor. Nu se poate ca într-o comunitate în care romii sînt foarte bine reprezentați să vii cu un opțional legat de personalități din istoria lumii. Trebuie să ne raportăm la realitate”.
De asemenea, profesorul Hrenciuc a spus că la Școala Gimnazială din Rădășeni, la clasa a IV-a, se predă un auxiliar consacrat memoriei generalului Ion Lovinescu. El a precizat: „Este un auxiliar extraordinar, mai ales că e făcut de o doamnă din școală care predă la învățămîntul primar, nu de profesoara de istorie. Este foarte bine redactat și valorizează istoria locală. Rădășeniul este o comunitate foarte importantă din punct de vedere al personalităților, gen Lovineștii, care sînt personalități excepționale din toate punctele de vedere”. Inspectorul a mai arătat că școlile au libertate în a alege opționalele, după consultarea elevilor și a părinților.








