Primăria Siret a găsit cu dificultate un amplasament disponibil pentru construirea unei creșe de dimensiuni mici, prin programul Ministerului Dezvoltării. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, primarul Adrian Popoiu a declarat: „Am reușit cu greu să găsim un teren corespunzător construirii unei creșe. Sînt proiecte tip și terenul trebuie să aibă o anumită dimensiune: 60 de metri lungime și 40 de metri lățime. Este destul de greu să găsești un teren, mai ales în apropierea centrului orașului. Vom trimite documentația la minister în următoarea lună”. Pe de altă parte, primarul Popoiu a afirmat că a fost renovată cu fonduri europene clădirea unde funcționează căminul și grădinița ”Luminița”, printr-un proiect POR în valoare de 5 milioane de lei. Acolo învață 190 de copii împărțiți în șase grupe de cămin și patru grupe de grădiniță.