În perioada 25-29 octombrie, în intervalul orar 10.00-12.00, la Muzeul de Istorie din Suceava se va derula proiectul educațional „Micii bijutieri – atelier de bijuterii medievale”. Proiectul se adresează elevilor de clasa a III-a și a IV-a și este structurat în două părți: teoretică și practică. Partea teoretică va cuprinde o prezentare generală a evoluției bijuteriilor și tehnicile de realizare a acestora în Moldova medievală și se va desfășura în Sala Tezaur. Acolo se păstrează colecția de bijuterii a Muzeului Național al Bucovinei. Partea practică a proiectului educațional va provoca creativitatea participanților, copiii fiind îndrumați de către specialiștii Biroului Educație, Marketing și Comunicare din cadrul instituției muzeale în realizarea unor bijuterii inspirate după modele vizualizate în Sala Tezaur. Înscrierile se fac pînă pe 20 octombrie, iar taxa de participare este de 3 lei/copil. Fişele de înscriere pot fi descărcate de pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie. După completare, fișele se vor trimite adresa: marketing@muzeulbucovinei.ro. Pe durata activităților, copiii vor respecta regulile de distanțare și cele de protecție sanitară.









